PRIMĂRIA MUNICIPIULUI FĂGĂRAŞ

Planul de Mobilitate Urbană Durabilă a municipiului Făgăraș a fost aprobat

Sectiunea: Ştiri şi Evenimente back

01.03.2017
     După finalizarea etapei de consultare publică care a conchis cu organizarea unei ședințe publice la Casa de Cultură a municipiului Făgăraș și cu obținerea avizului de mediu din partea APM Brașov, conform prevederilor HG nr. 1076/2004, PMUD Făgăraș a obținut și votul final în consiliul local al municipiului. Astfel, și municipiul Făgăraș intră în rândul orașelor care dețin un astfel de instrument de planificare al modului cum se deplasează persoanele și bunurile în interiorul orașului și modul de abordare al traficului de tranzit care afectează calitatea vieții din oraș.

     Direcțiile pe care se axează dezvoltarea mobilității din oraș prevăd un oraș verde, fără poluare, cu mobilitate crescută pietonală și velo; cu o zonă centrală axată pe mobilitate velo și pietonală care reprezintă o conexiune facilă între principalele obiective turistice și publice și spațiile verzi, creșterea fluenței traficului printr-un sistem de sensuri unice și prin implementarea unui sistem de management al traficului și reducerea emisiilor de CO2 produse de trafic prin amenajarea de drumuri ocolitoare.

     În mod concret, Planul de Mobilitate Urbana Durabilă Făgăraș propune investiții care ar putea atrage finanțări nerambursabile prin Programul Operațional Regional 2014-2020  Axa 3 “Sprijinirea  tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon”, Prioritatea 3.2 “Promovarea strategiilor de reducere a emisiilor de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritoriu, în particular zone urbane, inclusiv promovarea planurilor sustenabile de mobilitate urbană și a unor măsuri relevante pentru atenuarea adaptărilor”. Investițiile propuse prin Planul de Mobilitate Urbana Durabila vor viza: reabilitarea infrastructurii rutiere, susținerea transportului public in comun prin investiții in propunerea de noi trasee si modernizarea stațiilor de autobuz, amenajarea de noi zone pietonale si piste pentru bicicliști, amenajarea si modernizarea trotuarelor si aleilor pietonale, precum si masuri pentru creșterea siguranței in trafic si a pietonilor.

     Pentru FIP Consulting, PMUD Făgăraș reprezintă încă un proiect finalizat cu succes in domeniul Planurilor de Mobilitate Urbană Durabilă, Făgărașul făcând parte dintr-un portofoliu de proiecte ce cuprinde în momentul de față 10 municipii: Carei, Mediaș, Sebeș, Dej, Moinești, Odorheiu Secuiesc, Slobozia, Zalău, Piatra Neamț, Lugoj, Brăila, Satu Mare și Turda.

http://www.fipconsulting.ro/planul-de-mobilitate-urbana-durabila-a-municipiului-fagaras-a-fost-aprobat/#more-163


Planul de Mobilitate Urbană Durabilă a municipiului Făgăraș a fost aprobat