Traffic Snake Game 2016 a generat economii de CO2 cu 38% mai mari față de anul 2014 și cu 19% mai mari față de anul 2015
Cea de-a 3-a ediție națională a campaniei europene Traffic Snake Game (TSG) s-a desfășurat ca de fiecare dată, în cadrul Săptămânii Europene a Mobilității, în perioada 16-30 septembrie 2016. Creată pentru a încuraja elevii, părinții și cadrele didactice să adopte moduri sustenabile pentru deplasarea la școală, campania propune mersul pe jos, cu bicicleta și cu mijloacele de transport în comun, în defavoarea deplasărilor cu mașina. Campania se organizează în paralel, în 20 țări europene (material video din țările participante), iar România ocupă primul loc după 2 ani de desfășurare, înscriind cel mai mare număr de școli, realizând economii importante de combustibili și emisii de CO2.
În România, campania TSG s-a derulat sub denumirea „OSCAR, ȘARPELE HOINAR”. Activitățile elevilor includ 3 paliere: etapa pre-campanie, campania propriu-zisă și etapa post-campanie, desfășurată la o lună după finalizarea jocului efectiv, pentru a se măsura efectele pe termen mediu și lung. Ulterior campaniei, datele din toată țara au fost analizate și înregistrate pe site-ul oficial al campaniei ([url=http://www.trafficsnakegame.eu/romania]http://www.trafficsnakegame.eu/romania[/url]) de Asociația „Orașe Energie România”, coordonatorul național TSG.
Ediția 2016 s-a desfășurat în 18 localități din România: Alba Iulia, Băbeni, Bistrița, Blaj, Brașov, București, Buzău, Câmpina, Făgăraș, Giurgiu, Iași, Mihăești, Moinești, Ocnele Mari, Odorheiu Secuiesc, Predeal, Râmnicu Vâlcea și Ulmeni. În campanie au participat peste 13.000 de elevi, provenind din 65 școli primare. În perioada derulării campaniei, elevii au obținut economii de peste 78.000 km care nu au mai fost parcurși cu mașina, conducând la o reducere de peste 13.000 kg a emisiilor de CO2. Astfel, TSG 2016 aduce economii de CO2 cu 38% mai mari față de anul 2014, și cu 19% mai mari față de anul 2015.