PRIMĂRIA MUNICIPIULUI FĂGĂRAŞ

HOTĂRÂREA nr. 146 din data de 31 iulie 2017 privind aprobarea ca oportună și de interes local, achiziționarea imobilului – teren extravilan,  înscris în CF nr. 105627 Făgăras

Nr. 146/2017 back

HOTĂRÂREA nr. 146
Din data de 31.07.2017

privind aprobarea ca oportună și de interes local, achiziționarea imobilului – teren extravilan, în suprafață de 5.800 mp, înscris în CF nr. 105627 Făgăraș, amplasat la intersecția râului Berivoi cu contracanalul amenajării hidrografice a râului Olt, proprietatea d-nei Vocilă Alexandra Doina, având ca destinație amenajarea adăpostului pentru câini comunitari, cuprinsă în lista obiectivelor de investiții pe anul 2017
 
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI FĂGĂRAŞ, întrunit în şedinţă ordinară,

Analizând Referatul cu nr. 20361/13.07.2017 prin care se propune aprobarea ca oportună si de interes local, achiziționarea imobilului – teren extravilan, în suprafață de 5.800 mp, înscris în CF nr. 105625 Făgăraș, proprietatea d-nei Vocilă Alexandra Doina, amplasat la intersecția râului Berivoi cu contracanalul amenajării hidrografice a râului Olt, în scopul amenajării adăpostului pentru câini comunitari,
Reținând Nota de inspecție nr. 13.350/2016 și Nota de inspecție nr. 10.681/2017 a Direcției Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Brașov,
Văzând avizul favorabil al Comisiei pentru activitati stiintifice, invatamant, cult, sanatate, cultura, protectie sociala, sportive si de agrement, al Comisiei de organizare si dezvoltare urbanistica, realizarea lucrarilor publice, protectia mediului inconjurator, conservarea monumentelor istorice si de arhitectura, al Comisiei de turism, relatii externe si integrare europeana, al Comisiei de studii, prognoze economico sociale, buget finante si administrarea domeniului public si privat al municipiului, al Comisiei pentru administratia publica locala, juridica, apararea ordinii publice, respectarea drepturilor si libertatilor cetatenesti, problemele minoritatilor și al Comisiei pentru servicii publice, pentru comert si agricultura,
Având în vedere prevederile art. 36 alin. 2, lit.b și lit. d și alin.6, lit. a, pct. 17 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală,
În temeiul art. 45 alin. 3 și art. 115, alin. 1, lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, modificată și completată

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1. Se aprobă ca oportună și de interes local, achiziționarea imobilului – teren extravilan, proprietatea d-nei Vocilă Alexandra Doina, amplasat la intersecția râului Berivoi cu contracanalul amenajării hidrografice a râului Olt, în scopul amenajării adăpostului pentru câini comunitari astfel:
imobil teren extravilan amplasat la intersecția râului Berivoi cu contracanalul amenajării hidrografice a râului Olt, în suprafață de 5.800 mp, înscris în CF nr. 105627 Făgăraș, nr. cadastral 105627 cu date referitoare la teren, categoria de folosință arabil.
Art. 2. Se aprobă demararea procedurii de evaluare a imobilului menționat la art. 1.
Art. 3. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Primarul Municipiului Făgăraș prin Compartimentul evidență patrimoniu.
 
Președinte de ședință,                                                                                   Contrasemnează,
MOTOC ALEXANDRU                                                                               Secretarul Municipiului
                                                                                                                     LAURA ELENA GIUNCA
 
  
Hotărârea s-a adoptat cu 15 voturi pentru; împotrivă -; abțineri -1;
Consilieri în funcție – 19
Consilieri prezenți – 16
 
Prezenta hotărâre se comunică:
-1 ex. Dosar de ședință
-1 ex. Colecție
-1 ex. Prefectura
-1 ex. Primar
-1 ex. Secretar
-1 ex. Compartiment Urbanism
-1 ex. Directia Buget-Finanțe
-1 ex. Compartiment evidență patrimoniu
-1 ex. Compartiment evenimente publice informare cetățeni și registratură
-1 ex. Afișare.