PRIMĂRIA MUNICIPIULUI FĂGĂRAŞ

PROIECTE EUROPENE

Restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural al Municipiului Făgăraș, Ansamblul arhitectural Cetatea Făgărașului - Castel și Corp Gardă Nord, Corp Gardă Sud și Turn intrare Poartă -

 

Titlu proiect:  Restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural al Municipiului Făgăraș, Ansamblul arhitectural Cetatea Făgărașului - Castel și Corp Gardă Nord, Corp Gardă Sud și Turn intrare Poartă - Cod SMIS 358155

 

Valoarea totală a investiţiei:  43.511.801,44 lei inclusiv TVA

 

     Investiția vizează restaurarea și reabilitarea mai multor componente ale ansamblului medieval, respectiv Bastionul „Toboșarului”, Corpul de Gardă Sud, Turnul Poartă, Corpul de Gardă Nord, Bastionul „Pană”, Bastionul „cu Paie”, Castelul și rețelele exterioare aferente.

     Prin implementarea proiectului vor fi create spații moderne dedicate expunerii patrimoniului și interacțiunii cu vizitatorii, precum și spații administrative necesare gestionării eficiente a ansamblului medieval. De asemenea, vor fi amenajate birouri, sală de întâlniri și arhivă, contribuind la o mai bună organizare funcțională a obiectivului.

     Lucrările de restaurare și conservare vor include intervenții complexe asupra elementelor arhitecturale și constructive, precum consolidarea și restaurarea zidăriilor istorice din cărămidă și piatră, refacerea arcelor și a elementelor decorative din piatră, completări de zidărie, lucrări de rostuire și biocidare, eliminarea sărurilor și a efectelor umidității, restaurarea șarpantelor și a învelitorilor, montarea tâmplăriilor din lemn, refacerea pardoselilor istorice, realizarea de scări și căi suplimentare de evacuare, precum și lucrări de finisaje interioare adaptate statutului de monument istoric.

     Totodată, proiectul prevede măsuri importante de consolidare structurală, prin repararea și consolidarea elementelor din lemn și zidărie afectate de trecerea timpului și de infiltrații, refacerea zonelor degradate, injectarea fisurilor cu materiale speciale compatibile cu structurile istorice, înlocuirea elementelor compromise și aplicarea tratamentelor de protecție antiseptică, ignifugă și hidrofugă. Aceste intervenții urmăresc creșterea siguranței structurale și conservarea pe termen lung a monumentului.

     În ceea ce privește instalațiile, ansamblul va beneficia de sisteme moderne adaptate cerințelor actuale privind siguranța și confortul vizitatorilor. Vor fi realizate instalații de iluminat normal și de siguranță, instalații electrice și de curenți slabi, sisteme de detectare, semnalizare și avertizare la incendiu, instalații de protecție împotriva trăsnetului, rețele de alimentare cu apă și canalizare, instalații interioare pentru stingerea incendiilor cu hidranți, gospodărie de apă destinată intervențiilor în caz de incendiu, rețea de hidranți exteriori, precum și instalații de încălzire pentru spațiile amenajate.

     O componentă importantă a proiectului este reprezentată de restaurarea elementelor artistice din piatră, prin conservarea și punerea în valoare a componentelor istorice existente atât la Castel, cât și la zidurile de incintă și corpurile de gardă, contribuind la păstrarea autenticității monumentului.

     Implementarea acestui proiect va conduce la conservarea unuia dintre cele mai valoroase monumente medievale din România, la îmbunătățirea condițiilor de vizitare și la dezvoltarea potențialului turistic al Municipiului Făgăraș, consolidând rolul Cetății Făgărașului ca important obiectiv cultural și turistic la nivel regional, național și internațional.

 

 

Obiectivul general:

Consolidarea poziției Municipiului Făgăraș ca pol cultural și turistic al Țării Făgărașului prin restaurarea, conservarea și valorificarea durabilă a Ansamblului arhitectural Cetatea Făgărașului, reper cultural și turistic de importanță națională și internațională.

 

Obiectivele specifice ale proiectului:

1. Restaurarea, consolidarea și punerea în valoare a spațiilor incluse în aria de intervenție din cadrul Castelului cu turnurile de colț (incinta interioară), cod

LMI BV-II-m-A-11687.01, și a Bastionului Toboșarului, Corpului de Gardă Sud, Turnului Poartă, Corpului de Gardă Nord, Bastionului Pană și Bastionului cu Paie din cadrul Incintei

bastionare (incinta exterioară), cu turnul de poartă și clădirile anexe, cod LMI BV-II-m-A-11687.02, în vederea asigurării accesului publicului la spațiile restaurate. Detalii

suplimentare: Obiectivul vizează restaurarea, consolidarea și punerea în valoare a unei suprafețe utile totale de 5.750,25 mp din cadrul incintei interioare și al incintei

exterioare ale ansamblului, precum și realizarea unor intervenții asupra unei suprafețe de 675,00 mp aferente spațiilor exterioare.

2. Valorificarea spațiilor restaurate prin integrarea acestora în circuitul de vizitare al Ansamblului arhitectural Cetatea Făgărașului și îmbunătățirea

experienței oferite vizitatorilor. Detalii suplimentare: Obiectivul vizează configurarea unui circuit de vizitare complet, coerent și accesibil la nivelul Ansamblului arhitectural

Cetatea Făgărașului, prin integrarea spațiilor restaurate în traseul de vizitare al ansamblului.

3. Creșterea vizibilității și atractivității Ansamblului arhitectural Cetatea Făgărașului prin activități de informare, promovare și digitalizare, contribuind la

consolidarea rolului acestuia ca destinație culturală și turistică și la creșterea anuală cu peste 10% a numărului de vizitatori în perioada de durabilitate a proiectului. Detalii

suplimentare: Obiectivul vizează atingerea unui număr estimat de 132.073 vizitatori în primul an de durabilitate, prin implementarea activităților de informare, promovare și

digitalizare prevăzute în proiect.


Valoare proiect:

     Valoarea totală a proiectului este de 43.511.801,44 lei,  din care 18.250.505,06 sunt cheltuieli eligibile nerambursabile din FEDR (85%), 2.791.253,71 lei sunt cheltuieli eligibile nerambursabile din bugetul naţional (13%) și 22.470.042,67 lei reprezintă contribuția proprie a Municipiului  Făgăraș compusă din 429.423,65 lei (2% din valoarea eligibilă a proiectului) şi 22.040.619,02 lei (100% din valoarea neeligibilă a proiectului). 

 

Rezultate proiect:

1. Restaurarea integrală a Ansamblului architectural Cetatea Făgărașului.

2. Configurarea unui circuit de vizitare complet și coerent.

3. Creșterea vizibilității și atractivității ansamblului, cu impact direct asupra numărului de vizitatori.

 

Dată de începere: 30.06.2026


Perioadă de implementare: 42 luni

Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro, www.inforegio.ro și pagina de Facebook a PR Centru 2021 – 2027

 

“Împreună dezvoltăm regiunea” Proiect cofinanțat prin PR Centru 2021 – 2027

“Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României“