
Municipiului Făgăraș, în calitate de Beneficiar, anunță că în data de 30 iunie 2026 a fost semnat Contractul de finanțare nr. 825 pentru proiectul „Amenajare/modernizare/extindere spații verzi la nivelul municipiului Făgăraș” - Cod SMIS 357458, finanțat prin Programul Regiunea Centru 2021–2027, Prioritatea 3 – O regiune cu comunități prietenoase cu mediul, Obiectivul Specific RSO2.7 – Intensificarea acțiunilor de protecție și conservare a naturii, a biodiversității și a infrastructurii verzi în mediul urban.
Valoarea totală a investiției este de 5.956.958,52 lei, din care 4.827.396,70 lei reprezintă finanțare nerambursabilă asigurată prin Programul Regiunea Centru 2021–2027. Contribuția Municipiului Făgăraș este de 1.031.043,52 lei, reprezentând cheltuielile neeligibile și cofinanțarea proiectului.
Perioada de implementare este de 28 de luni, interval în care vor fi realizate toate investițiile prevăzute pentru amenajarea, modernizarea și extinderea spațiilor verzi din municipiu.
Proiectul reprezintă una dintre cele mai importante investiții în infrastructura verde a municipiului și are ca obiectiv amenajarea, modernizarea și extinderea spațiilor verzi pe o suprafață totală de 30.739,5 mp. Prin această investiție va crește suprafața de spațiu verde pe cap de locuitor, iar Făgărașul va deveni un oraș mai sănătos, mai atractiv și mai bine pregătit pentru a face față efectelor schimbărilor climatice.
Lucrările vor fi realizate în Parcul Regina Maria și în zona de nord a municipiului, în apropierea râului Olt. De asemenea, în vecinătatea Variantei de Ocolire vor fi înființate plantații de aliniament care vor contribui la îmbunătățirea calității aerului, reducerea efectului de insulă de căldură urbană, diminuarea poluării fonice, stocarea carbonului, creșterea biodiversității și gestionarea naturală a apelor pluviale.
Investiția include plantarea unui număr important de arbori, arbuști și plante perene adaptate condițiilor climatice locale, amenajarea de alei pietonale, realizarea unui sistem modern de iluminat public cu tehnologie LED, montarea de mobilier urban, instalarea unei cișmele cu apă potabilă și amenajarea unei toalete publice inteligente cu autocurățare. Totodată, vor fi executate lucrări peisagistice și de refacere ecologică a terenurilor degradate, folosind materiale naturale și permeabile care permit infiltrarea apei pluviale în sol și contribuie la menținerea echilibrului ecosistemelor.
Un element reprezentativ al proiectului îl constituie parcul tematic inspirat de harta României, care va fi amenajat în cadrul complexului format din noul Stadion, vechiul Stadion și Parcul Regina Maria. Cele șapte regiuni vor fi reprezentate prin plantații specifice, iar în apropierea centrului geografic al țării vor fi amplasate un catarg pentru arborarea drapelului național și o bornă kilometrică din piatră, conturând un spațiu care îmbină recreerea, educația și identitatea națională.
Obiectivul general:
Amenajarea, modernizarea și extinderea spațiilor verzi din Municipiul Făgăraș pe o suprafață de 30.739,5 mp, în vederea îmbunătățirii serviciilor ecosistemice, creșterii suprafeței de spațiu verde pe cap de locuitor și dezvoltării unui mediu urban mai sănătos, mai atractiv și mai rezilient la efectele schimbărilor climatice, prin reducerea poluării, îmbunătățirea calității aerului, diminuarea zgomotului, stocarea carbonului și creșterea biodiversității.
Obiective specifice:
1. Îmbunătățirea calității vieții în municipiul Făgăraș prin creșterea suprafeței spațiilor verzi și dezvoltarea unei infrastructuri verzi moderne, capabile să contribuie la îmbunătățirea calității aerului, reducerea poluării fonice și a efectului de insulă de căldură urbană, precum și la creșterea biodiversității și a serviciilor ecosistemice.
2. Facilitarea interacțiunilor comunitare prin amenajarea unei suprafețe de 30.739,5 mp destinată recreerii, activităților sociale, culturale și educaționale, inclusiv prin realizarea unui parc tematic inspirat de harta României, a unor alei pietonale, zone de odihnă și dotări urbane moderne.
3. Creșterea accesibilității și încurajarea activităților recreative pentru toți locuitorii municipiului prin amenajarea unor spații publice verzi accesibile, atractive și incluzive, care să promoveze mișcarea în aer liber, petrecerea timpului liber și un stil de viață sănătos, contribuind totodată la adaptarea municipiului la schimbările climatice.
Rezultate proiect:
Prin acest proiect, Municipiul Făgăraș își consolidează angajamentul pentru dezvoltarea unui oraș mai verde, mai sănătos și mai prietenos cu locuitorii săi. Investițiile în infrastructura verde înseamnă un mediu mai curat, spații publice moderne și atractive și o calitate mai bună a vieții pentru generațiile de astăzi și pentru cele viitoare.
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro, www.inforegio.ro și pagina de Facebook a PR Centru 2021 – 2027
“Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României“
